Despre vacanțe geniale – ce-au fost și ce-o să fie!

Mi se pare fascinant cum și cât de diferit am evoluat de-a lungul timpului ca oameni: câte forme, culori, religii, ideologii, etc. diferite avem. Și totuși, ne știm bucura de aceleași lucruri mărunte: fiecare vrem să fim fericiți și cu toții zâmbim din suflet atunci când ne bucurăm.

La capitolul vacanțe speciale, lucrurile stau cam așa: c.ând am fost în Istanbul, am avut parte de un șoc cultural. Era pentru prima dată când ajungeam într-un loc diferit de Europa – vedeam pe stradă femei purtând hijab. Nu mă înțelege greșit, mai văzusem de-a lungul timpul, doar că acolo erau mai multe în același loc. A urmat apoi Israelul, care din nou – a fost altceva. Evrei, musulmani, creștini – cu toții în același loc, conviețuiau cum și cât puteau ei de bine. Aici am avut parte de o întâmplare care, din perspectiva unui european, am perceput-o periculoasă: gaze lacrimogene pe străzi. Uitându-mă acum în urmă, din confortul propriei case, știu că în spatele acelor acțiuni sunt situații extrem de complexe și greu de înțeles incusiv pentru peroanele care trăiesc zi de zi acolo, ce să mai vorbim de cei din exterior? Eram pe teritoriu Palestinian. Mergând apoi pe continentul african, în Maroc, am dat de un oraș paradoxal, suspendat între vechi și nou, unde localnici, turiști, cobre, măgari și maimuțe se intersectau la fiecare pas în Jama el Fna.

Și totuși, toate aceste experiențe diferite, deloc confortabile, care poate uneori mi-au inspirat frică, m-au făcut omul de azi – diferit în felul meu și cu siguanță mai tolerant. Și tot ele, aceste experiențe oarecum dificile, odată depășite te fac să-ți fie sete de noi aventuri, și setea asta nu trece cu apă!

Acum, pe lista locurilor unde îmi doresc să ajung când vine vorba de destinații speciale e Asia în continuare și aici mă refer la Nepal. Mă atrage țara aceasta înaltă (atât din perspectiva relifului, cât și a budismului practicat – sunt curioasă care e atmosfera acolo). Apoi îmi doresc să ajung din nou în Africa cu mențiunea că vreau să văd una din țările ecuatoriale – Kenya e prima ce-mi vine în minte, urmată de Gabon. De ce țările acestea? Încă cred că mai păstrează farmecul Africii cu tot ce însemna ea în trecut (triburi, animale sălbatice în mediul lor natural) și vreau să experimentez toate acestea. Și ultimul loc despre care vreau să vă spun acum (unde mărturisesc că îmi doresc să ajung de câțiva ani deja), e o tară mică din America Centrală: Guatemala. Când îmi făceam internshipul în Italia, managerul bazei de acolo era din Guatemala și ne spunea mereu povești despre țata lui (recunosc, auzisem despre ea doar la orele de georgrafie). Ce m-a făcut să-mi doresc să ajung acolo au fost niște fotografii care au grăit de la sine, dublate de poveștile din copilăria managerului meu care mereu începeau cam așa: la mine acasă, acolo unde se întâlnesc vulcanii cu marea, ….

Știu ce înseamnă organizarea unei vacanțe și uneori provocările sunt multe și neașteptate (nici nu știi că ar putea să existe anumite situații) așa că e în regulă să cerem ajutor. Una din agențiile de turism care se ocupă cu destinații exotice pentru vacanțe speciale este CND Vacante Speciale. Așadar, știi unde să apelezi dacă vrei să ai parte de destinații speciale pentru vacanțe speciale, nu-i așa?

P.S: nu uita oriunde te-ai afla că fiecare om pe care-l întâlnești vrea doar să fie fericit! #peace
Articol realizat pentru Spring Superblog 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *