Despre pinguini, gheață și schimbare

on

Recent am citit cartea Aisbergul nostru se topește scrisă de John Kotter și Holger Rathgeber – o carte despre schimbare, cum propbabil mulți știți. Auzisem de ea de ceva timp și am văzut-o des prin magazinele de cărți din diverse locuri. Am amânat s-o cumpăr de fiecare dată, până când am văzut-o la un anticariat. (Da, îmi cumpăr inclusiv cărți folosite de alții înaintea mea). Am luat-o instinctiv cumva și am citit-o în aceeași seară. Aparent, se pare că poveștile ajung la noi atunci când avem cea mai mare nevoie de ele.

Lectura durează puțin, fiind o fabulă la origine. Scrisă bine, dar fabula tot fabulă rămâne. (Spoiler) Pe scurt, e vorba de niște pinguini ce locuiesc pe-o bucată mare de gheață. Exact, stau pe un iceberg. Unul mai deștept, așa cum l-am cataloga azi, își face de lucru acolo unde nu-i – aparent. Lansează vorba că  bucata lor de gheață s-ar topi și începe să vocifereze pe tema asta. Cartea descrie situațiile prin care trece acest pinguin deștept în încercarea de a-i conștientiza și pe ceilalți de situația în care se află, problemele pe care le întâmpină și cum le soluționează. Da, la final se mută cu toții pe o altă bucata de gheață.

Schimbare, schimbare – cum o îmbrățișăm?

N-am putut ca atunci când am citit cartea să nu fac paralele cu diverse situații cu care m-am întâlnit de-a lungul timpului. Atunci când suntem în mijlocul unei schimbări, facem tot ce putem pentru a ne împotrivi curentului. Ca atunci cân ți se schimbă șeful și te gândești într-una ce bine era înainte. Cum treci peste asta? Simplu – accepți situația și îți setezi mindsetul următor: dacă șeful tău are succes, vei avea și tu. Pe mine una m-a ajutat.

Apoi mai sunt situații în care tu eși cel care sesizează că gheața pe care stai e afectată de încălzirea globală și toți cei din jur spun într-o primă fază că nu există un astfel de fenomen. Ca atunci când făceam parte dintr-o organizație studențească internațională unde managementul se schimba în fiecare an. Și am sugerat și inițiat crearea unei strategii pe tremen lung. Aici sunt cheie comunicarea, implicarea celorlați, comunicarea din nou, victoriile mici și nerenunțarea.  (Da, știu, am introdus un cuvânt nou)

Așadar, în oricare din situații te afli – în mijlocul unei schimbări impuse sau dorite de tine, conștientizează asta! Mai mult, asigură-te că ai alături oameni care pot să te susțină indiferent de situații și care te pot face să gândești puțin altfel. Când vine vorba de schimbare, e musai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *