Ultima din Clanul Stanfield – Marc Levy – Recenzie

Marc Levy – în loc de introducere

Despre cărțile lui Marc Levy v-am mai povestit (Prima zi, Prima noapte). Despre el ca scriitor probabil am spus mai puține. Ce am omis până acum e că-i unul din autorii mei preferați. I-am citit toate cărțile. Da, exact pe toate. Am început să-l descopr în liceu, la recomandarea unei colege – Renate. Da, îmi plăcea încă de atunci să citesc și îmi plăcea și mai mult să mă înconjor de oameni care făceau același lucru. E ficțiune ce scrie, dar de atunci am identificat în cărțile lui personaje rupte din realitate. Și tot aceste personaje, oameni până la urmă, te fac incapabil să te dezlipești de carte.

Ultima din clanul Stanfield

Scrisă în 2017 și ajunsă în 2018 pe rafturile librăriilor din România sau a depozitelor magazinelor online, Ultima din Clanul Stanfield e cea mai recentă carte a lui Marc Levy. În loc de ce prezintă, mai bine vă las în compania descrierii acesteia. Aș prefera să vă dau detalii despre ce-i diferit la această carte.

Mă așteptam la un Marc Levy care să captiveze cu firul epic. Am găsit în schimb o abordare îndrăzneață și extrem de actuală în, atât în firul epic (trimiteri inclusiv la campania electorală a lui Trump), cât și în limbaj (chiar colorat pe alocuri). Apoi subiectul general abordat mi se pare extrem de pertinent. Ca să fim sinceri, câți dintre noi știm cum a arătat viața părinților noștri înainte să ne naștem? Care-s îngerii ce i-au păzit sau demonii cu care s-au luptat pentru a ajunge ziua în care au hotărât că își doresc o familie? 

Cum am mai spus, povestea e fictivă, dar nu înseamnă că nu-i aplicabilă. Chiar cred că cele mai captivante povești se nasc din bucăți de realitate, puse frumos cap la cap. Așa cred că a făcut (încă o dată) Marc Levy cu acest roman.

Ai citit cărți scrise de Levy? Cum și se par?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *