Curajul prin ochii lui Bucurenci

Despre o carte vreau să vă spun azi, care m-a fermecat încă din titlu: Despre curajul de a ne lăsa văzuț. Printre altele, în ea, Dragoș Bucurenci vorbește despre vulnerabilitate. El spune despre ea că aceasta ”stă la baza tuturor relațiilor care ne împlinesc sufletește” și-i tocmai această împlinire care face posibilă dezvoltarea noastră ca oameni pe traiectorii diferite, evidențiind diversificarea.

Partea I – Album de familie

Bucurenci deschide prima parte a cărții citându-l pe Jacques Brel ”Un homme passe sa vie à compenser son enfance” și ne arată ce înseamnă vulnerabilitate prin rememorarea amintirilor din copilarie. Da, e vorba de o autobiografie! 🙂 Viața într-un București comunist, statul la cozi interminabile pentru o rație în plus împreună cu tatăl său, vacanțele de vară petrecute la țară, responsabilitățile avute în gospodăria bunicilor sau corețiile aplicate de aceștia fiind câteva din temele abordate în povestirile scurte. Primii ani ai copilăriei vor marca personalitatea și alegerile tânărului Bucurenci.

Însă pe lângă asta, un rol important în a înțelege ideea de libertate, dar și o poartă spre artă, joacă fotografia. În micul studio realizat împreună cu tatăl său, Dragoș are mici revelații, iar ca adult face urmatoarea notă: ”În clipa furată de peliculă, când gesturile îngheață și vorbele tac, i-am descoperit pe mulți dintre ei altfel decât îi știam: prin ferestrele sufletului, rămase pentru o fracțiune de secundă întredeschise, am simțit uneori frica leului și alteori am văzut cum bate inima omului de tinichea. Am înțeles atunci că portretul cuiva care poartă ochelari de soare e la fel de neconcludent ca o expunere contre jour”.

Se subliniază aici adevărurile văzute prin diafragma aparatului de fotografiat, capturate în ochii subiecților. Nevoia de libertate, de exprimare a sentimentelor și de a fi vulnerabil  fiind clar identificate prin ferestrele sufletului – ochii. Și privind în ochii celor din jur, dar și în jurul nostru, glisăm spre a doua parte a cărții unde alegerile joacă un rol cheie.

Partea II – Alegerile care contează

În deschiderea celei de-a doua părți, Bucurenci alege să ni-l aducă în fața ochilor pe Jean-Paul Sartre ”Dans la vie on ne fait pas ce que l’on veut, mais on est responsable de ce que l’on est”. Chiar dacă nu facem mereu doar ceea ce ne dorim ca adulți, suntem în permanență responsabili pentru ceea ce devenim. Și devenim ca urmare a propriilor alegeri.

Bucurenci înțelege că libertatea e o componentă fundamentală a umanului – indiferent că facem aici referire la religie, la ideologii politice, de a-ți exprima ideile, de a fi diferit sau libertatea (sau poate chiar eliberarea) ce vine o dată cu vulnerabilitatea.

Importanța mentorilor, a modelelor în toate momentele vieții este puternic subliniată. Apoi conceptul voluntariatului – ce reprezintă până la urmă o formă de exprimare a libertății prin care individul alege în mod conștient și nefiind constrâns de niciun factor, să-și dedice timpul sau alte resurse, unor cauze – e evidențiat, împreuncă cu impactul acestuia asupra societății: ”Mai important decât procesul în sine este însă ceea ce l-a pus în mișcare: la originea fiecărei inițiative s-au aflat alegerile individuale ale unor oameni care n-au crezut că jocurile sunt deja făcute, care au fost convinși că stă în puterea lor să-și controleze viitorul și că schimbarea e posibilă, în ciuda unor premise deloc încurajatoare. Cu toții avem de câștigat atunci când refuzăm să stăm liniștiți la locurile noastre , când începem să facem alegerile care contează cu adevărat.Pentru că însumate, aceste alegeri ne pot schimba destinul.

Nu în ultimul rând, aici sunt subliniate teme ca importața cuvântului dat și a te ține de acesta într-o societate, puterea și nevoia de a spune ”nu” și nevoia de învățare continuă

Partea III – Oameni suntem

Ultima parte începe printr-o remarcă făcută de Jean-Jeacques Rousseau ”Hommes, soyez humains, c’est votre premier devoir”. Bucurenci construiește pe îndemnul de a fi oameni și abordează teme precum importanța lacrimilor, curajul de a plânge și rolul vindecător, cicatrizant chiar al lacrimilor. Are chiar și o prezentare la TEDx despre acest subiect care mie una îmi place tare mult. Vorbește apoi despre frici, despre curajul de a ne lăsa văzuți cu adevărat și vulnerabilitatea de care e nevoie să dăm dobvadă pentru a face asta, religie sau liberul albitru.

Aș concluziona că-i o carte sensibilă, reală, înrădăcinată într-un trecut recent și cu semnificațiii reale și aplicabile pentru omul ce trăiește în societatea de azi. Nu pot evidenția suficient nevoia existentă azi de a ne deschide, de a ne conecta cu cei din jurul nostru și de a trăi liberi, cu blândețe. Iar toate aceste concepte sunt abordate pe larg de către Dragoș Bucurenci în cartea Curajul de a ne lăsa văzuți. Să avem curaj!

Aparent magia stă în lucruri simpleș să luăm oglinda ca exemplu!

Și acum spune-mi: tu ai curajul să te lași văzut/ă?

Share: