Parfumuri cu miresme maxime de la Avon

Despre parfumuri v-am mai povestit și cred din ce în ce mai mult în vorba ceea care spune că gusturile și preferințele se educă în timp. Nici la capitolul beauty și îngrijire personală nu stăm diferit, ci funcționăm la fel.
Așa că azi vreau să vă prezint două parfumuri primite recent, de care ne bucurăm atât eu, cât și soțul meu. Mă refer la Maxima și Maxime de la Avon, iar dacă mă urmăriți și în social media, știți deja câte ceva despre ele.

maxima maxime

Maxima by Avon

De cum am primit broșura în care puteam testa cum miroase noul parfum de la Avon, mi-am dat seama cât de mult îmi place! Așa că am profitat de oportunitatea oferită de Buzz Store și m-am înscris la această campanie pentru a primi parfumul.

Da, e un parfum pe bune pentru ea (apă de parfum), care vine într-o sticluță superbă de 50ml. Notele predominante sunt nectarina, iasomia și siminocul. Combinația dă un miros dulceag, floral-fructat, iar dacă Olimpienii ar fi folosit un parfum, cu siguranță l-ar fi ales pe acesta. Recunosc că după ce am mirosit o mulțime de parfumuri în EAU, îmi aducea puțin a orient acest parfum.

Tot din această gamă se pot achiziționa de la Avon mini apa de parfum (10 ml) – extrem de utilă pentru perioadele în care călătorim sau o loțiune de corp ce îmbină aceleași miresme seducătoare.

Maxime by Avon

De data aceasta n-am fost doar eu privilegiată, ci și Ionel, soțul meu, care a primit apa de toaletă Maxime, în varianta de 75ml. Notele acesteia sunt de lemn, amestecate cu mandarină și Olibanum (tămâie indiană, cum e cunoscut popular acest ingredient).

Din aceeași gamă se poate achiziționa și balsamul după ras pentru el sau șamponul și gelul de duș Maxime.

maxima maxime

Folosești parfumuri de la Avon? Care este preferatul tău?

Share: