Că ai fost caldă și plină. Că m-ai provocat așa cum n-am crezut c-o vei face vreodată și că mi-ai demonstrat că limitele pot fi împinse și depășite iar și iar. Azi îți mulțumesc că n-ai fost ușoară, că ai fost de toate, mai puțin o ”pierde vară”.

Mi-ai scos în cale oameni mulți și trăiri complexe, m-ai confruntat cu propriile temeri și uneori mi-ai transformat coșmarurile în realitate – însă la final am înțeles că toate călătoriile ce le-am făcut, fie pe hărți cunoscute sau în sufletele celor din jur, aveau rolul de a mă descoperi și a mă forma.

Dragă vară, în ultima zi din acest an ce-ți aparține în întregime,  îți mulțumesc pentru amintiri!

Venice n the evening

Share: