O căsuță mică de-aș avea

Sigur știi melodia aceea pe care o fredonam când eram mici: O vioară mică de-aș avea. Dacă nu ți-o amintești, dă repede un search pe YouTube și să vezi cum te năpădesc amintirile! Oricum, noi am încercat-o pe asta cu viorile – de fapt cu instrumentele muzicale. N-a ținut dom’le. Așa că trecem la vise de oameni mari. Și pe lângă a vedea lumea, ne dorim o căsuță (îmi pare rău dacă te-a dezamăgit răspunsul, dar te faci tu mare și vei vedea cum e). Așa că în timp ce căutăm materiale de construcție pentru o casă care să țină, cântăm cum ziceam mai sus.

Planuri și surse de inspirație

Google este unul din cei mai buni prieteni ai zilelor noastre. Așa că o căutare acolo nu strică. Cel puțin să conturăm ideile pe care le avem. Dar când vine vorba despre inspirație pe bune, adevăru-i că tot la Pinterest ajungem. Și după mult timp petrecut acolo (poate fi vorba de foarte mult timp!), începem să schițăm ceva, ceva.

Vrem o casă de până în 100mp utili, amplasată pe un teren lângă o pădure. Sau înconjurată de copaci. Departe de agitația unui oraș. Să fie luminoasă și cu multe ferestre. Și vrem o curte mare în care să ne încapă două garaje și un atelier multifuncțional. Și mai vrem să ne bucurăm de această căsuță și peste 30 de ani. Adică ne dorim o casă premium cum s-ar zice mai nou. Dar adevăru-i că ce ne imaginăm e pur și simplu un loc pe care să-l numim acasă.

Să înceapă zoala pentru căsuță

Dacă îți închipui că-i ușor să faci o casă (fie și una mică) – îți închipui. Sunt multe decizii la mijloc și aparent doar procesul de stabilire al materialelor, compartimentării, înălțimii acoperișului și așa mai departe e obositor în sine. Și apoi vine momentul în care te plimbi dintr-un magazin de bricolaje în altul.

Să vezi cât costă materialele pentru structură și fundație. Ce cărămidă există, câte alveole are, dimensiunile acesteia și care ți se potrivește. Te uiți și la lemnele necesare, dar mai ai de mers oricum la depozite să vezi care-s prețurile și acolo. Apoi ajungi la opțiuni de izolare și acoperișuri, continui cu instalațiile necesare casei și cumva ajungi să te gândești și la amenajările exterioare. O mulțime de aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare, nu glumă! Unde mai pui și transportul (care de obicei înseamnă un cost adițional, mai ales dacă livrarea se face în afara orașului). Și toate astea înseamnă timp. Acuma, dacă job-ul tău constă în construirea propriei case, e perfect. Dar cum de cele mai multe ori nu e cazul, e timpul pentru puțină magie.

Mai dăm un search pe google să vedem cum putem optimiza procesul. Printre opțiuni, îi găsim și pe cei de la vindem-ieftin.ro. Hai să-i vedem de ce își spun așa și ce oferă – până la urmă ce avem de peirdut? Două minute, comparat cu zilele în care am stat prin depozite și magazine de bricolaj – pare mai mult decât rezonabil.

Punem căsuța la cale

Am stat mai mult decât două minute pe site pentru că am găsit acolo cam tot ce e nevoie pentru construirea unei case. Și adevăru-i că ne-au prins recenziile video – cele în care ți se arată cum se livrează marfa la cumpărători acasă. Gratuit. Am spus că livrează gratuit oriunde în România? Adică după ce că pot alege totul online, nu-mi fac griji pentru transport.

Dar, asta nu e tot. Spuneam că eram intrigați de ce își spun vindem-ieftin. Pariul era următorul: nu putea fi mai ieftin decât la marile lanțuri de magazine de bricolaj. Surpriza a fost că are cum!

Pentru că nu își depozitează marfa, adică nu plătesc aceste costuri, dar și pentru că negociează constant și au o relație profesională direct cu producătorii, obțin cele mai bune prețuri de pe piață.

Și pentru că îți spuneam că punem căsuța la cale, chiar asta facem. Adică am dat aici peste o echipă de oameni săritori, care ne ajută cu răspunsuri la întrebări, ne amintesc că pentru casă avem nevoie și de tâmplărie sau amenajări interioare de diverse tipuri și ne ajută cu oferte de preț. Doamna Firuța, Doamna Stela, Domnul Hristu, Flori sau Cristi sunt doar câțiva dintre membrii echipei care sunt gata oricând să te ajute. Și la final, te poți alege cu un preț total care-i mai ieftin cu până la 10-15% față de cel plătit în magazinele fizice/depozite. Iar la sume mari, se simt acești bănuți.

Pentru cei mai sceptici când vine vorba de a comanda online materiale de construcții pentru o căsuță, acum există și Showroomuri numite Casa de comenzi în localitățile Ploiești, Focșani, Râmnicu Sărat. O fugă pentru a vorbi cu cineva din echipă poate salva mult timp din cadrula cestui proces. Deși, se răspunde cu drag și telefonic și se clarifică care-i treaba cu alveolele din cărămizi sau diferențele dintre un pavaj Umbriano Semmerlock și un pavaj Arte.

Iar dacă îți iei ceva de pe acest site, musai să filmezi când ajunge comanda la tine. Video-ul uploadat pe site îți poate aduce un premiu de 100RON cu care poți achiziționa ce mai ai nevoie pentru căsuță.

Gata cu grija materialelor, e timpul să negociem manopera și să continuăm cântecul:

O căsuță mică vom avea,
O căsuță mică uite-așa,
Vindem-ieftin ne va ajuta,
Toată ziua ne vom bucura!

Dili-dili dum,dum,dum,dum,dum
Dili-dili dum,dum,dum,dum,dum

Articol scris cu drag pentru Spring Superblog 2019.

Share: