Organizații în schimbare – cum ne raportăm la ele?

Cum ar fi dacă am cunoaște nevoile clienților noștri? Si aici mă refer la cei care chiar folosesc ceea ce dezvoltăm noi. Cum ar fi să îi cunoaștem pe ei – utilizatorii – cine sunt și ce își doresc de la produsele noastre? Și mai ales, cum glisăm spre acest model? Despre asta îmi doresc să vă vorbesc în acest articol. De ce să îndrăznim să aducem schimbări în organizații, cum funcționăm în perioada de tranziție și ce aduce schimbarea cu ea?

De ce s-ar schimba organizațiile?

Nimic nou când spunem că schimbarea vine cu disconfort. Și atunci, de ce să te apuci de ea? Sau când te afli într-o structură organizațională care funcționează, de ce să mai introduci schimbări? Se poate oare și mai bine? Sau de fapt, mai stăm să ne întrebăm dacă se poate mai bine? Poate așa-i mai potrivit să punem lucrurile în context.

Cred că-i important să existe persoane care să facă retrospective organizaționale. Așa cum noi ne ocupăm de retropestive ale sprinturilor sau ale proiectelor, cred că și în ceea ce privește organizațiile se pot învăța multe cu ajutorul acestor exerciții. Si dacă a fi agile e the new black, de ce n-am extrapola asta și la organizații?

Ca să ajungem acolo, în primul rând e nevoie să facem loc disconfortului. Așa, din capul locului. Și apoi ne apucăm să punem întrebări. Ce mai face business-ul și de ce nu, ce mai fac competitorii? Putem obține mai multe rezultate cu același efort? Și mai ales, ce părere au utilizatorii despre produsele noastre? Răspund acestea într-adevăr nevoilor lor? Cum le putem personaliza mai mult?

Când am găsit răspunsuri la toate aceste întrebări, vom fi în măsură să analizăm cât de mare-i prăpastia dintre locul în care ne aflăm și răspunsul la întrebări, care nu-i altceva decât locul spre care ar trebui să se îndrepte organizația. Și după ce ne-am prins cât de mare e hăul, e momentul să începem să construim un pod peste el – pod ce urmează a fi consolidat în timp. Asta-i schimbarea.

Cum operează o organizație în perioada de tranziție?

Să nu ne așteptăm cineva să vină cu o macara și să pună podul peste hău în locul nostru, iar noi doar să îl traversăm. Construicția acestuia e testul prin care trebuie să treacă oranizația.

E nevoie să folosim elemente din infrastructura existentă, să construim pe aceasta. Să transformăm treptat – asta-i esența. Adică să planificăm schimbarea. Să vorbim despre ea – să o comunicăm. Și apoi să o implementăm. Dar nu oricum, ci iterativ.

Și totul în paralel cu business as usual. Adică dacă ne așteptăm ca activitatea organizației să înceteze cât timp aceasta e ”în schimbare”, putem din start să-i închidem porțile, strângem catrafusele și ne căutăm altceva de făcut. Realist vorbind, business-ul funcționează în continuare și e de dorit să fie așa! Prin urmare, schimbările vor fi cel mai probabil mărunte (cel puțin văzute din interior) și va fi nevoie de mai multe iterații pentru a fi înrădăcinate într-o nouă cultură organizațională.

De asemenea, în peiroada de tranziție, trei lurui le consider esențiale:

  1. Contextul. Înțelegerea contextului devine mai important ca niciodată. Cum facem asta? Ne răspundem fiecare la întrebarea: de ce are loc o schimbare? Înțelegând încotro ne îndreptăm, vom lua decizii potrivite contextului în care ne aflăm. Și asta nu e doar responsabilitate managementului, ci ține de fiecare să punem întrebările necesare pentru a înțelege. Mai mult, vom putea astfel detecta eventualele fisuri din pod și vom reuși să ne adaptăm.
  2. Setarea așteptărilor.  un alt element cheie în toată această poveste. Va fi dificil! Procesele pe care le știam nu vor mai fi la fel. Se vor schimba roluri și responsabilități – unele vor dispărea, altele se vor adauga. E nevoie să avem conversații cu noi și cu cei din jur pentru a conștientiza aceste aspecte.
  3. Perseverență. Răbdarea și perseverența ajută enorm un astfel de proces. Cum putem asimila schimbarea cât mai ușor? Sau cum putem facilita procesul de construcție al podului, în așa fel încât acesta să fie cât mai temeinic?

Ce vine la pachet cu schimbarea?

Schimbarea vine la pachet cu schimbări! Știu că-i evident ce am spus, dar când suntem în mijlocul procesului, tindem să uităm asta. Apar incertitudini, ezitări, momente dificile, tuneluri prea lungi din care nu se mai vede luminița din capăt.

Dar schimbarea vine la pachet și cu o nouă perspectivă. Una în care utilizatorul este în centru, iar beneficiile pe care vrem să i le livrăm sunt cheie. Și asta cred că-i the new black. Punem utilizatorul în plin plan și vrem sa stim la fiecare pas ce beneficii aducem pentru client o dată cu implementarea noastră.

Daca doar ne-am cunoaste utilizatorii, va dati seama cate beneficii am putea să le oferim?

Dacă ai întrebări, poți să mi le adresezi în rubrica de comentarii.
Mai multe articole din sfera management și business găsești pe blog.
Iar dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-l împărtășești și cu cei din jurul tău.

P.S. Conținutul a fost prezentat în cadrul întâlnirii luare PMI Cluj-Napoca organizată de Betfair Romania Development în Aprilie 2019.

Share: